Simona

SIMONA A.

senior monitor

Menirea noastră, de profesori, este să-i ajutăm pe tineri să-și descopere potențialul și valorile,
iar ei ne vor mulțumi prin acțiunile viitoare.
În viață trebuie să formăm și să ne lăsăm formați de tineri.

Sunt profesor de geografie, cu o experiență de 13 ani în domeniul educației și coordonator a numeroase proiecte extrașcolare: Patrula de reciclare ( în cadrul programului național de educație de mediu); Baterel și lumea Non E (campanie națională de educație ecologică); campania Globală pentru Educație (în parteneriat cu Salvați Copiii), activități educative ”Ziua mondială a apei”, coordonator al proiectului ”Soare, sursă și resursă” în cadrul Fondului Științescu etc.

Sunt licențiată în Geografie (2001), absolventă a Studiilor Aprofundate de Geografie Umană (2003) și deținătoare a diplomei de Doctor în Geografie (2008), obținută în cadrul Facultății de Geografie și Geologie din Iași .

Plecând de la motto-ul ”Omul, cât trăiește, învață.” și dintr-o dorință permanentă de perfecționare am decis să urmez cursurile unui program de Master internațional de management și economia afacerii în Bruxelles (2012) și a Universității Vasile Alecsandri din Bacău, unde am obținut specializarea în Limba și literatura engleză (2018).

Experiența acumulată și cunoștințele dobândite de-a lungul anilor prin participarea la activitățile desfășurate în cadrul a diferite proiecte mă vor ajuta să răspund exigențelor unui proiect de anvergură, cum este Tabăra Alegria.

Am bune competențe de comunicare dobândite prin atât prin experiența de cadru didactic, cât și în urma unor cursuri de perfecționare didactică (participarea la cursul Competențe în comunicare- performanță în educație), capacitatea de a comunica eficient într-o limbă străină (participarea la cursuri și dezbateri în străinătate), dar și capacitate de comunicare instituțională cu partenerii (bursă de studiu în străinătate, participarea la schimburi de experiență în cadrul unor proiecte europene).

Prin participarea în cadrul unor proiecte europene (Comenius, Erasmus Plus, Leonardo d Vinci, Grundtvig, Euroscola, Eco-Școala etc) mi-am dezvoltat abilitățile de lucru în echipă, abilitățile de comunicare, capacitatea de adaptare și integrare în medii culturale diferite și, în special, capacitatea de motivare a elevilor.

Sunt o persoană dinamică, responsabilă, perseverentă, capabilă să răspundă provocărilor, cu spirit organizatoric, interesată de o perfecționare continuă și de a lucra în echipă.

Mă simt privilegiată să fac parte din echipa Alegria!

Cu voie bună şi chef de aventuri frumoase în natură,
Simona

REZERVA UN LOC